Conacul Presidium
Victoria Constantinescu
Romanul Conacul Presidium al autoarei Victoria Constantinescu are un parfum ce nu poate fi definit ca atare, ci este, mai curând, o combinație dulce-aspră a ceva care există simultan în mai multe planuri mentale, un amestec între zbuciumul interior, mister, mistic și oniric, totul pe fondul unor existențe care, uneori, se întrepătrund până la contopirea completă.
Cartea Victoriei Constantinescu nu doar se citește, ci se percepe inclusiv la nivel senzorial, demonstrând nu doar maturitatea condeiului autoarei, dar și talentul său de a se „juca” cu situațiile și de a le induce, uneori subtil, alteori aproape brutal, în mintea cititorului.
O particularitate interesantă – și utilă – este Cuvântul înainte al autoarei, el însuși o „carte a cărții”. Un cititor de performanță îl va aborda doar la final, pentru a-și confirma sieși concluziile unui roman atipic în literatura românească contemporană, dar poate fi citit și înaintea lecturii propriu-zise, deoarece va acorda mentalul cititorului la un panopticon de personaje și situații al căror rezultat, inevitabil, va fi întoarcerea la prima pagină, deoarece Conacul Presidium nu se citește o singură dată.
Romanul Victoriei Constantinescu confirmă, dacă mai era necesar, că literatura românească contemporană are autori excepționali, care așteaptă să fie descoperiți de public. Vă recomandăm fără rezerve cartea de față, asigurându-vă că veți rămâne cu impresii care nu se vor șterge prea curând – sau, cel mai probabil, deloc.
42,00 lei
Informații și date tehnice
ISBN: 978-630-6509-88-1
Anul apariției: 2026
Nr. pagini: 236
Format: 14.5 x 20




